Mânăstirea Faneroméni
Pe stânca sacră a Doamnei, după cum cum o numesc locuitorii Lefkadei pe Maica Domnului, pe un deal cu o priveliște uimitoare, la vest de orașul insulei, se află de secole Mănăstirea istorică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Faneromeni. Maica Domnului este patroana și protectoarea insulei. A fost numită „ Faneroméni” (cea descoperită) fiindcă prima icoană a Maicii Domnului, care a fost comandată de la Constantinopol, i s-a descoperit desenată pe lemnul icoanei în mod miraculos, călugărului și pictorului bisericesc Calist, după rugăciune fierbinte și post. Pictorul nu a făcut decât să adăuge culorile.
Cascada Dimosari
Cascada Dimosari din Lefkada este una dintre cele mai remarcabile și uimitoare obiective turistice de pe insulă, de o deosebită frumusețe naturală. Se află la douăzeci de kilometri spre sud de orașul Lefkada. Pentru a ajunge acolo, după ce treceți de Nydrí, urmați indicatoarele și în zece minute ajungeți la prima cascadă. Apoi, pentru a ajunge la destinație, mergeți douăzeci de minute pe jos prin natura verde. Merită, într-adevăr, efortul și este un traseu aventuros și interesant.
Muzeul fonografului
Muzeul fonografului din Lefkada se află pe strada principală a orașului vechi al insulei. Muzeul fonografului este unul dintre obiectivele turistice deosebite din Lefkada, având o valoroasă colecție de gramofoane și instrumente muzicale. De asemenea, găzduiește diferite obiecte tradiționale, precum vederi, bijuterii, fotografii, broderii, unelte și monede. Muzeul fonografului din Lefkada este unul dintre cele mai interesante obiective turistice istorice, care prezintă o parte importantă a tradiției folclorice a insulei. Mulți vizitatori calcă pragul muzeului în vacanța de vară și în timpul călătoriilor lor pe insulă, pentru a admira obiectele unice expuse aici.
Laguna
Laguna din Lefkada este una dintre cele mai importante obiective turistice reprezentative pentru bogăția naturală și frumusețea insulei și a Greciei. Laguna a fost desemnată biotop acvatic de o mare importanță ecologică. Situată în orașul Lefkada, este loc de popas pentru multe păsări rare: pescăruși, nagâți, rațe, gâște, lebede și egrete. Peisajul este fascinant și merită cu adevărat să fie vizitat.
Castelul Sfânta Mavra
Castelul Sfânta Mavra din Lefkada este un obiectiv turistic istoric unic pe insulă. Este un castel impunător, pe care îl veți întâlni la intrarea în orașul Lefkada, fiind fondat în secolul al XIII-lea de către conducătorul franc Ioan Orsini. Castelul a fost creat în principal din motive defensive, de pe meterezele acestuia locuitorii Lefkadei încercând să-i alunge pe pirați și pe turci. Atunci când au invadat turcii, în 1479, s-a construit un pod arcuit mare, care traversa laguna până la locul Kalkani, acolo unde era punctul de sprijin al țevilor apeductului turcesc. Din cauza cutremurelor devastatoare, care au lovit insula, astăzi se poate admira doar o parte din această lucrare. De asemenea, în incinta castelului s-a păstrat și biserica Sfintei Mavra.
Biserica Pantocratorului
Biserica Pantocratorului din Lefkada este unul dintre locurile cele mai însemnate din punct de vedere istoric și religios de pe insulă. Biserica Pantocratorului a fost construită în anul 1864 și a aparținut familiei poetului Aristotelis Valaoritis, mormântul cunoscutului poet aflându-se în incinta bisericii. În interiorul bisericii se pot admira picturi murale ale unor pictori celebri, dar și icoane rare.
În Lefkada există mai multe biserici vechi, pe care le puteți vizita.
Capul Lefkata
Capul Lefkata este una dintre cele mai mari și cele mai impresionante atracții naturale ale Lefkadei, de o frumusețe naturală aparte. La Capul Lefkata veți ajunge după plaja Porto Katsiki, mergând pe un drum de țară. Capul este la 50 km de orașul Lefkada. Oferă un peisaj foarte impresionant si impunător, cu o vedere panoramică asupra albastrului nețărmurit al Mării Ionice. Se spune că motivul pentru care a fost numit Lefkata a fost dat de uriașele stânci albe (în limba greacă cuvântul „lefkos” înseamnă alb). Peisajul este muntos și sălbatic și se spune că de pe acele stânci a căzut în mare poeta lirică Sappho, sinucigându-se după ce cel pe care îl iubea, Phaon, i-a refuzat dragostea.